I

2013 dupa 2012, un an al plăcerilor şi conflictelor

Anul 2013 conform calendarului chinezesc este Apa yin şi şarpe. Şarpele este o energie de foc. Vom face câteva corelaţii interesante. Apa controlează focul . Cele două elemente au o relaţie “conflictuală”. Deci nu va fi un an prea liniştit. Fiecare dintre noi va resimţi în propriul univers lăuntric relaţia aceasta. Rămâne întrebarea: Cum?

 

Cele două elemente reprezintă pentru fiecare dintre noi aspecte diferite ale vieţii, legate însă într-o relaţie de complementaritate. Gândirea, planificarea pe de o parte şii iniţiativa, acţiunea pe de alta. Sau libertatea pe de o parte sş constrângerea de cealaltă parte. Sunt doar câteva exemple. Vom fi sub influenţa a două tendinţe, forţe. Pe care s-o alegem?

Anul 2007 a fost Foc yin şi porc. Porcul este o energie de apă. Deci tot apă şi foc. Este bine să rememorăm, să analizăm, cât mai detaşat cu putinţă experienţe trăite în acel an. Ne va ajuta să înţelegem anul 2013 mai bine şi poate să alegem mai bine. 
Teoria celor cinci elemente se aplică în orice domeniu al vieţii. Cred însă că este important să avem o viziune corectă, reală asupra universului, timpului şi spaţiului. Să intervenim asupra mersului vieţii este foarte, foarte greu. Să-l înţelegem este mai accesibil.
Şi totuşi... ce putem face, cum putem alege?

Accesul la cunoaşterea ADEVĂRATULUI Feng Shui este PRIMA sămânţă de liber arbitru ce ni se dă nouă oamenilor. Dar... presupunând că avem accesul, câte grade de libertate avem pentru a opera modificările necesare într-o casă? Putem schimba uşa de intrare în casă? Putem schimba punctul cardinal de unde vine drumul către casă? O viziune corectă, reală asupra Universului înseamnă SMERENIE, a conştientiza că nu putem controla, schimba elementele, ordinea lor. Paradoxal, în acel moment vom putea schimba INFLUENŢA lor asupra noastră. Făcându-ne mici, ne înălţăm... În acel moment le vom putea “vedea”.

Sa intelegem ca elementele nu sunt nici bune, nici rele, sau pot fi si bune si rele. Insa nu le putem “vedea”. De aceea nu putem alege.
Apa yin este cel mai “mic” element. Este picatura..
De aici sa analizam 2013 in propriul univers.

Cateva exemple poate vor ajuta.

Nicolae Ceausescu a fost o persoana de apa yin. Multi dintre romani l-au cunoscut.
Apa yin l-a reprezentat foarte bine. Un diplomat abil ce si-a urmarit scopurile cu perseverenta. In spatele unei aparente docilitati, lipsita de forta, de inteligenta statea un caracter viclean. Parea ca asculta problema altuia dar isi urmarea telurile.
Aceste trasaturi specifice naturii umane vor iesi in evidenta in 2013. Apa yin este iertatoare, se adapteaza la parerile celorlalti, are o infatisare inocenta si amabila. De multe ori insa toate acestea adorm vigilenta celorlalti. Si nu este bine. Ea poate patrunde in locuri aproape imposibile. Aceasta este picatura.
In opozitie este apa yang, simbolul fortei, curajului, puterii. Acesta este oceanul, valul tsunami. Sunt anumite personalitati marcante din sfera economica romaneasca nascute in zile de apa yang.
Sarpele simbolizeaza focul, viclenia. El contine samanta metalului yang, simbolul armei. Deci samanta unei arme de foc, probabil energie nucleara.
Apa yin simbolizeaza rinichii si organele sexuale. Deci in 2013 va iesi in evidenta conotatia de viclenie, tentatie, atractie a energiei sexuale. Ar fi bine daca femeile isi vor folosi farmecul pentru a naste copii., deoarece copiii nascuti in 2013 vor avea ingeri multi langa ei.

Corelat cu focul de la sarpe, simbol al bucuriei si distractiei avem imaginea unui spectacol erotic.Putem remarca ca in 1953 s-a lansat Playboy. Acesta a fost an de apa yin si sarpe ca si 2013.
In 2013 viata renaste dupa un 2012 plin de apa rece, temeri si introspectie.

Pentru cei nascuti in 1947 va fi un an de schimbari majore. Pentru a atenua impactul schimbarilor se recomanda folosirea energiei din zona mijlocului pieptului. Atentie la inima si rinichi.
Sarpele de apa nu este la fel de periculos ca un sarpe de foc, pamant ori metal.
Sarpele simbolizeaza calatoria in aer. Un sarpe de metal poate fi asociat cu un avion. 2001, anul tragediilor de la New York a fost sarpe de metal. 1977, anul cutremurului din Vrancea, a fost sarpe de foc.

joomla template